Formația pregătită de tehnicianul Aihan Omer a câștigat en-fanfare turneul ,,Banatul”, după ce s-a impus în toate cele trei partide: 33-24 cu Steaua Roșie Belgrad, 32-28 cu Pick Szeged și 35-29 cu Politehnica. Gazdele de la Timișoara au suferit, în schimb, înfrângeri pe linie.
Cea mai renumită echipă ce a luat startul la această competiție, Pick Szeged, a evoluat însă cu garnitura secundă. Adversara lui HCM Constanța din grupele Ligii Campionilor a venit pe Bega fără cinci oameni de bază, toți prezenți la Campionatul European din Austria, și nu a putut conta nici măcar pe serviciile lui Valentin Ghionea. Chiar dacă a făcut parte din lotul maghiarilor deplasat la Timișoara, jucătorul român nu a intrat niciun minut pe teren din cauza unei răceli.
Câștigătoarea s-a decis în prima zi
Reșițenii și-au asigurat prima poziție în clasament încă din prima zi, în care le-au învins pe campioana Serbiei și vicecampioana Ungariei. Derbyul regional de duminică, dintre UCMR și Poli, nu a mai reprezentat astfel decât un antrenament cu public, la finalul căruia triumfători au ieșit tot cărășenii.
Deși alb-violeții au pierdut toate mecurile de la acest turneu, antrenorul principal Sabin Dacău rămâne în continuare optimist și susține că întrecerea a fost una foarte utilă pentru gruparea sa: „A fost un turneu util pentru noi. Nu ne-am propus să îl câștigăm, așa că nu avem de ce să fim supărați. Am întâlnit echipe bune și asta ne ajută. Partea bună este aceea că am crescut de la un meci la altul”.
3 victorii a obținut Reșița și tot atâtea înfrângeri a suferit Poli
Rezultatele complete ale turneului:
UCMR-Steaua Roșie (33-24);
Poli-Pick (24-34);
UCMR-Pick (32-28);
Poli-Steaua Roșie (24-30);
Pick-Steaua Roșie (29-29);
Poli-UCMR (29-35)
Clasament final:
1. UCM Reșița 6 puncte
2. Pick Szeged 3 puncte (+6 golaveraj)
3.Steaua Roșie 3 puncte (-3 golaveraj)
4.Poli Timișoara 0 puncte
Articol scris de Valentin Oprea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER